GABRIEL CROITORU

Cu peste 1.000 de apariții scenice violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extreme de bogată prezență în viața muzicală în triplă postură de solist-concertist al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat "Transilvan" al Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca și profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Muzică București. Dinamismul, elocvența interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte și recitaluri susținute pe scenele tuturor Filarmonicilor din România și pe podiumuri de concert din întreaga lume. Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, "Gewandhaus Orchester" Leipzig, Orchestra de cameră"Regina Sofia", Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-West Symphony. Astfel a avut ocazia să colaboreze cu dirijorii: Leopold Hager, Jacques Bodmer, Odon Alonso, Arturo Tamayo, Emanuel Krivinne, Rudolf Baumgartner, Jean Leber, Michel Tabachnik, Paul Nadler, Hiroaki Masuda, Claude Bardon, Alan Tongue, Cem Mansur, Horia Andreescu, Ion Baciu, Ludovic Bacs, Iosif Conta, Cristian Brâncuși, Paul Popescu, Ovidiu Bălan,
Romeo Râmbu, Gheorghe Costin, Vlad Conta, Petre Sbârcea, Dorin Frandeș, Camil Marinescu, Modest Cichirdan, Alexandru Iosub, Emil Simon, Emanuel Elenescu, Valentin Doni, Ilarion Ionescu-Galați și mulți alții.

A susținut recitaluri în: Franța, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, Bulgaria, S.U.A., țări din fosta URSS, Ungaria, România.

Din parcursul evoluției sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidențiază participarea la viața competițională națională și internațională. În țară, Gabriel Croitoru a participat și a câștigat numai Premii I la toate edițiile concursului "Cântarea României", este deținătorul Marelui premiu și al trofeului "Lira de Aur" de la Concursul Național de Interpretare Instrumentală"C. Porumbescu" Suceava. Este câștigătorul Premiului I la Concursul Internațional de vioară"Henryk Wieniawski" Lublin, Polonia (1979) și la Concursul Internațional de vioară"Pablo Sarasate" Pamplona, Spania (1991), precum și al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de
Sarasate. Este de asemenea câștigătorul multor altor premii importante, printre care: Premiul al II-lea (premiul întâi neacordat) la Concursul Internațional de vioară "Tibor Varga" Sion, Elveția, Premiulal III-lea la Concursul "N. Paganini" Genova, Italia, Premiul special al juriului la Concursul "Fritz Kreisler", Viena, Austria și a fost catalogat de către presa franceză de specialitate, ca "un violinist excepțional, având o tehnică impecabilă", după ce a câștigat Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internațional "Zino Francescatti" Aix-en-Provence, Franța (1987). Arta sa interpretative se regăsește în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (în perioada 1987-2008) și pe 8 CD-uri.

În ultimii ani, artistul a participat, alături de violonistul Liviu Prunaru și de pianistul Horia Mihail, la turneele naționale "Vioara lui Enescu" și "Duelul viorilor: Stradivarius vs Guarneri", evenimente ce l-au purtat pe scene din numeroase localități din întreaga țară, unde a fost aplaudat de mii de spectatori entuziaști.

Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câștigat dreptul de folosință și cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument ce a aparținut lui George Enescu.