![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
MuzicaG. Tartini Sonata în sol minor pentru vioara solo "Trilul diavolului"
L. van Beethoven Sonata nr. 8 în Sol major pentru pian si vioara, op. 30, nr. 3
Impromptu concertant pentru vioara si pian Fara numar de opus, acest Impromptu concertant, cu o durata de 5 minute, scris în 1903, reflecta stilistic o etapa oarecum mai evoluata a gândirii componiostice enesciene, în comparatie cu celelalte piese scrise în perioada apropiata de Sonata a 3-a “în caracter popular românesc”, caci Impromptu-ul nu pare superior celorlalte compozitii si - în special - nu atinge gradul de concentrare a substantei pe care îl întâlnim în sonatele ce urmeaza. În fapt, piesa reprezinta ceea ce muzicianul anunta în titlu: un impromptu, o pagina neconstrânsa de reguli, parând pe alocuri direct o improvizatie, bineînteles o improvizatie la nivel enescian, anuntând momente ulterioare din productia compozitorului, cum este Sonata "Torso" din 1911. Forma lucrarii se prezinta ca o expozitie de forma-sonata: o prima suprafata tematica extrem de expresiva - o punte - o a doua suprafata mai calma, dar mai ferm conturata - si din nou punte, catre ceva ce ar putea fi dezvoltare.Ne întâmpina însa doar sunetele concluzive, ca si cum compozitorul s-ar fi razgândit pe drum si ar fi decis sa lase - ca piesa independenta - o simpla expozitie de sonata. Farmecul acestei pagini de muzica este irezistibil.
Poemul pentru vioara si orchestra, op. 25 Poemul pentru vioara si orchestra a fost scris de Ernest
Chausson cu putin timp înainte de moartea sa. Ideea inspiratoare,
initial programatica, i-a îngaduit sa realizeze un discurs liber,
cu o aluziva forma de rondo, în care sectiunile se succed, oferind
motive ce revin ciclic. Fantezia apartine modului de rostire violonistica
si armoniei însotitoare din acompaniament. Muzica pare a porni dintr-o
lume a misterelor, emotionalitatea creste treptat, pâna la o culminatie
a sentimentului, parasind apoi treptat tensiunea acumulata, în zarea
romantica a visului.
Rapsodia de concert pentru vioara si pian „Tzigane” Lucrare din perioada de maturitate a compozitorului, Rapsodia “Tzigane” (1924) este dedicata violonistei Jelly d’Arany, care a prezentat-o prima data la Londra, în versiunea cu pian, acompaniamentul orchestral fiind ascultat o luna mai târziu, având acelasi solist, în cadrul stagiunii simfonice pariziene Colonne. Lucrare considerata de interpreti o dificila piesa de bravura, “Tzigane” ofera compozitorului ocazia de a pune în valoare un întreg arsenal al tehnicii violonistice de virtuozitate si culoare. Pe plan muzical, Ravel exceleaza, ca si în Bolero, în domeniul stralucitor al demonstratiei fanteziste cu motivatii tematice preluate din lumea sonora a lautarilor. Prima sectiune Lento quasi cadenza tinde spre romantios în descrierea sentimentalismului gitan de provenienta senzuala - amintind ca maniera de intonatiile pitoresti specifice rapsodismului lisztian. Miscarea devine animata în sectiunea secunda, Allegro – unde se impune prioritar o tematica dansanta ce sugereaza preferintele lui Bartok pentru folclorul balcanic. În acompaniamentul instrumental, compozitorul urmareste solistul cu sonoritati discrete, transparente. Punând în valoare violonistul, se creaza impresia unei originale solicitari improvizatorice a discursului, ce avanseaza temperamental spre integrarea în Meno vivo grandioso. Se simte în ambianta culminativa a finalului o elocventa stralucitoare care identifica simbolul din titlu cu vigoarea incomparabila a temperamentului gitan. Grigore Constantinescu
|
Program |
|
Societatea Română de Radiodifuziune Radio
România Cultural Asociaţia Culturală
Accendo |
![]() |