COMUNICAT DE PRESA

Street Art Muzical - Vioara lui Enescu în parcurile bucureștene

În plina luna Enescu, Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu, care i-a apartinut marelui compozitor, alege sa paraseasca sala de concert si sa duca muzica mai aproape de oameni. De aceasta data, în parcurile bucurestene. Proiectul Street Art Muzical, etapa cu vioara si pian, va avea loc pe 9 si 10 septembrie în foisoarele din parcurile Bazilescu (9 septembrie-ora 11), Herastrau (9 septembrie-ora 17), Kiseleff (10 septembrie-ora 11), Cismigiu (10 septembrie-ora 17).

Cele patru recitaluri extraordinare vor fi sustinute de doi artisti cu un indiscutabil renume: violonistul Gabriel Croitoru si pianistul Horia Mihail.

Spectatorii vor avea prilejul extraordinar de a-i asculta, în aer liber si în mod gratuit, si de a se bucura de sunetul unui instrument extraordinar: vioara Guarneri del Gesu, ce i-a apartinut lui George Enescu. Aceasta vioara este pusa la dispozitie de muzeul George Enescu, în patrimoniul caruia se afla.

Pentru un solist de talie internationala, care cânta pe importante scene ale tarii si ale lumii, cu orchestre mari precum: Monte Carlo Symphony, London Royal Philharmonic, Lyon Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra, Galicia Symphony, Leipzig Gewandhaus Orchestra, cu aparitii discografice în numar impresionant si câstigator al multor competitii internationale, asa cum este Gabriel Croitoru, experienta de a cânta cu astfel de prilejuri a fost întotdeauna una foarte placuta:

“Am constatat, cu placere, ca românii sunt altfel decât ne cred altii, în sensul ca le place si muzica clasica. Oamenii au venit la concertele respective, unii pentru prima data. Habar n-aveau despre ce este vorba. Dar nu numai ca au venit de curiozitate, dar au si ramas pâna la sfârsitul concertului, ceea ce înseamna ca le-a si placut. In plus ne-au si zis: „ Va rugam sa mai veniti ca ne-a placut grozav de tare”. Iata, e un lucru de auzit pentru cine trebuie sa-l auda. Si cred ca, orice experienta de genul acesta, nu face decât sa creasca nivelul cultural al tuturor.. “

Coproducatori: Radio România, Primaria Generala a Municipiului Bucuresti, ARCUB, Primaria Sector 1, Radio România Bucuresti FM

Partener unic: BRD – Groupe Société Générale

Cu sprijinul: Muzeului National George Enescu

Producator: Asociatia Culturala Accendo

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualitati, Radio România Muzical, Media Trust, România TV, Catavencii, Observator Cultural, Zile si Nopti, Liternet, Bussines Review, Revista Cariere, agentiadecarte.ro.